Ana-Maria Căzănescu va începe din toamna acestui an studiile în cadrul IHTTI School of Hotel Management şi a acceptat să împărtăşească o parte dintre aspectele cele mai importante din luarea acestei decizii.

De ce să studiezi în Elveţia? Ce oportunităţi ai? Cât de dificil va fi să te desparţi de familie şi de prieteni? Sunt câteva din întrebările pe care oricine doreşte să urmeze cursurile unei universităţi de top din domeniul ospitalier şi le pune înainte de a face acest pas, iar unora am încercat să le oferim răspunsuri în articolele precedente.

Ana-Maria a trecut prin acest proces de analiză şi decizie, iar răspunsul final a fost unul cât se poate de hotărât: Da! Merită din plin să studiezi în Elveţia!

Povestește-ne despre programul ales de tine. Cum ai devenit interesată de acest subiect?

Începând din toamnă voi începe studiile la IHTTI School of Hotel Management, în Elveția, o universitate care îmbină managementul hotelier şi designul interior. Două dintre cele mai mari pasiuni ale mele sunt călătoriile și designul interior, de aceea, când am descoperit acest program, am știut că este cel pe care îmi doresc să îl urmez. Când am început liceul eram foarte nehotărâtă cu privire la ce vreau să fac mai departe, până când am discutat mai multe cu o bună prietenă de familie care studiază management hotelier în Olanda. Mi-a povestit multe despre ce învață la facultate și ce presupune o carieră în această industrie și pot spune că a fost dragoste la prima ascultare. Mi-am dat seama că ceea ce mă va face cu adevărat fericită este să aduc zâmbete și fericire în sufletele oamenilor, oferindu-le experiențe unice și interesante. Din punctul meu de vedere nimic nu descrie mai bine domeniul ospitalier.

De ce Elveția? Care ai zice că a fost factorul decisiv?

Elveția este cu siguranță cea mai bună destinație pentru acest domeniu, turismul fiind tratat aici ca un domeniu de “lux”, reprezentând totodată un factor important în economia țării. Putem spune că ospitalitatea a luat naștere în Elveția, așa că ce loc ar putea fi mai potrivit? Cu toate acestea ceea ce m-a determinat să mă hotărăsc a fost faptul că, pe lângă prestigiul țării în legătură cu domeniul ospitalier (și nu numai), este o destinație de vis care îți oferă nenumărate oportunități aflandu-se în inima Europei. Ceea ce m-a cucerit însă cu adevărat a fost programul de vară pe care l-am urmat la HIM (una dintre universitațile Swiss Education Group), două săptămâni în care zi de zi, cursurile, profesorii și noile experiențe m-au convins și mai tare că acesta este domeniul pe care îmi doresc să îl studiez, iar Elveția este destinația perfectă.

Începi studiile în curând, ești entuziasmată? Care e lucrul pe care îl aștepți cel mai mult?

De când am aflat vestea că am fost acceptată la facultate am început să număr zilele până în luna septembrie, când urmează să încep cursurile. Așadar, că sunt entuziasmată este puțin spus. Abia aștept să învăț cât mai multe despre acest domeniu fascinant, să profit la maxim de oportunitățile oferite de cele două intershipuri și să descopăr cum este să trăiești într-un mediu multicultural. Acest nou capitol din viața mea va veni cu multe schimbări, însă sunt extrem de nerăbdătoare să îmi încep „călătoria”.

Care sunt așteptările tale în ceea ce privește viața de student?

Din câte mi-am putut da seama până acum, vorbind cu mai mulți prieteni și cunoștințe, viața de student în Elveția și la această facultate este orice, numai plictisitoare nu. Îmi doresc să îmi creez un mediu plăcut, cald, multicultural care să ma ajute să progresez atât pe plan profesional cât și pe plan personal. Vreau să mă bucur de acești ani minunați la maxim, să trăiesc experiențe cât mai diverse și să profit de oportunitățile care îmi ies în cale.

Cum îți vezi viitoarea carieră? Ai un anumit rol în minte pentru după absolvire?

Unul din multele lucruri care m-au atras la acest domeniu este vastitatea de posibilități de angajare pe care le oferă. General Manager al unui hotel sau design hotelier sunt două dintre multele cariere care mă atrag, însă cred că cel mai bine este să aștept să descopăr întreaga gamă de variante înainte să iau o decizie.

Ce sfaturi ai da studenților care vor să plece la studii în străinătate?

Din punctul meu de vedere, această decizie este una deosebit de importantă și necesită o doză de curaj și responsabilitate pentru a putea fi dusă la bun sfârșit. Să fii departe de familie, casă și prieteni nu este ușor, însă eu consider că multitudinea avantajelor compensează puținele dezavantaje. Vârsta de 18-25 ani este perioada în care ne formăm ca adulți și în care obiectivele și responsabilitățile se schimbă radical. Această schimbare necesită o independență greu de atins dacă rămâi în țară, aproape de familie. Un caracter puternic este foarte căutat în piața muncii secoului al XXI-lea și ce modalitate mai bună de a-ți forma un astfel de caracter există, dacă nu să te „confrunți” singur cu orice problemă ți-ar putea ieși in cale? Mai mult de atât, dacă domeniul tău de vis nu este bine dezvoltat în România, iar altă destinație îți oferă șansa de a studia ceea ce îți place la un standard incomparabil, atunci nu cred că mai există loc de îndoială.

***

Vrei să afli mai multe despre studiile în Elveția? Citește articolul despre tot ce trebuie să știi dacă vrei să studiezi în Elveția.

Akademix oferă consiliere gratuită pentru alegerea instituției și a domeniului care ți se potrivește, pregătirea dosarului de admitere, explorarea opțiunilor de finanțare și sfaturi necesare plecării la studii. Explorează opțiunile care ți se potrivesc completând formularul de contact.

Înscrie-te la newsletter

* indicates required

Contactează-ne

Serviciul de consiliere pentru universități de top din domeniul hospitality din Elveția.

0755.156.102

contact@akademix.ro