Hotel Institute Montreux le oferă studenţilor o perspectivă aparte atât la cursurile de licenţă, cât şi la cele de master, îmbinând perfect educaţia tradiţională din Elveţia cu studiile în business din Statele Unite ale Americii.

Universitatea îşi aşteaptă studenţii cu trei clădiri în care au funcţionat hoteluri de lux, Hotel Europe, Leman
Residence şi The Freddie Mercury, toate aflate la distanţe scurte una faţă de cealaltă. De asemenea, cele trei foste hoteluri în care funcţionează acum Hotel Institute Montreux sunt situate la distanţe scurte, ce pot fi parcurse şi pe jos, de gară, magazine şi Lacul Geneva.

Clădirile au fost renovate complet şi oferă spaţii de cazare la cele mai ridicate standarde, dar şi facilităţi moderne de învăţare. De exemplu, fiecare nou student al universităţii primeste la sosirea în campus un iPad pe care il pot păstra după absolvire. Mediul în care se desfăşoară cursurile este unul foarte prietenos cu cei care vin de peste hotare, în fiecare an universitatea primind până la 400 de studenţi internaţionali, sosiţi din toate părţile globului.

Studii

Hotel Institute Montreux oferă atât studii de licenţă, cât şi de master.

În ceea ce priveşte prima categorie, vorbim despre Business Administration in Hospitality Management, cu specializare, durata fiind de trei ani. La finalul acestei perioade absolvenţii primesc o diplomă de la universitatea elveţiană, dar şi una americană, din partea Northwood University, instituţie parteneră a Hotel Institute Montreux. Iar la capitolul specializări cei interesaţi pot opta pentru Finanţe, Managementul Resurselor Umane, Senior Living Management sau Luxury Brand Management.

Programul de master oferă posibilitatea specializării în International Business in Hospitality Management şi are o durată de un an (două semestre).

Costuri

Sesiunile de admitere la Hotel Institute Montreux se intind pe tot parcursul anului şi au început, în 2020, pe 6 ianuarie. Sesiunea de iarnă se desfăşoară în perioada 6 ianuarie – 20 martie.

Costul studiilor în Elveţia pare, la prima vedere, destul de ridicat, însă există opţiuni e finanţare. Pentru studiile de licenţă, sesiunea de iarnă şi cea de vară, costul total este de 144.600 de franci elveţieni pentru cei trei ani de studiu. În această suma sunt incluse taxele de studiu, cazarea, mesele şi alte taxe. Pentru programul de master, costul total este de 49.100 de franci elveţieni, în această sumă fiind incluse taxele, cazarea şi mesele.

Universitatea acordă reduceri de 5% la plata anticipată a studiilor, fie cu 120 de zile înainte de începutul fiecărui semestru, fie la achitarea a trei sau mai multe semestre în aceeaşi tranşă.

Atât studiile de licenţă, cât şi cele de master oferă posibilitatea accesării internship-urilor plătite.

Akademix oferă consiliere gratuită pentru alegerea instituției și a domeniului care ți se potrivește, pregătirea dosarului de admitere, explorarea opțiunilor de finanțare și sfaturi necesare plecării la studii. Explorează opțiunile care ți se potrivesc completând formularul de contact.

Înscrie-te la newsletter

* indicates required

Contactează-ne

Serviciul de consiliere pentru universități de top din domeniul hospitality din Elveția.

0755.156.102

contact@akademix.ro