Cu patru limbi oficiale, având drept vecini unele dintre cele mai dezvoltate state europene și cu o geografie la fel de diversă ca populația, Elveția este nu numai o destinație de studiu, ci o experiență în sine.

Elveția este o destinație perfectă pentru studiile în străinătate atât vara, cât și iarna. Majoritatea campusurilor pentru studenţi sunt situate în staţiuni turistice, astfel că iubitorii de peisaje montane şi de sporturi de iarnă vor fi încântaţi de această ţară. Fiind situată în zona de centru a Europei, studiile în Elveția îţi oferă oportunitatea de a vizita și țările vecine, iar vacanţele de vară se pot transforma în oportunităţi de descoperire a unor culturi noi.

Akademix oferă servicii de consiliere pentru studii în Elveția, la școli de prestigiu din industria de turism și ospitalitate, luând în calcul profilul candidatului și preferințele academice.

De la întocmirea dosarului de aplicație, la pregătirea pentru interviul de admitere și pentru mutarea într-o altă țară, consilierii Akademix vă vor fi alături pentru a avea o tranziție cât mai ușoară.

Cu instituții aflate în topuri internaționale, cursuri susținute în castele impresionante și facilități dintre cele mai moderne, studiile în Elveția reprezintă, însă, o provocare financiară pentru multe familii din România. Serviciul gratuit de consiliere Akademix va adresa, de asemenea, aceste întrebări despre buget și va clarifica toate costurile instituțiilor partenere ca să asigure aplicanților o experiență educațională pe măsura așteptărilor. 

Răspunsuri importante

1. De ce Elveția?
  • Situată în inima Europei, Elveția oferă o calitate excepțională a vieții și un mediu sigur.
  • Școlile SEG sunt aflate în hoteluri istorice care au fost renovate pentru a oferi facilitați de ultimă oră.
  • Aflate în mijlocul unui peisaj alpin spectaculos, pe malul lacului Leman, sau în orașe pline de viață, toate campusurile oferă o experiență extraordinară elvețiană, precum și o primire călduroasă pentru cei 6.500 elevi de peste 120 de naționalități diferite, care se înscriu în fiecare an.
  • Rețeaua să globală de Alumni reunește peste 20.000 de absolvenți SEG din întreagă lume. Prin întâlniri periodice și evenimente locale, absolvenții rămân în contact peste ani, ceea ce creste șansele în carieră și de a construi parteneriate pentru noi afaceri.
  • Amortizarea investiției într-un timp scurt: costurile de școlarizare de până la 50,000 franci elvețieni pe an sunt amortizate rapid după absolvire, prin acces ușor la cariere în industria de ospitalieră de lux
  • Deschidere către industria ospitalieră de 5*: prin parteneriate cu lideri de afaceri de hotel și ospitalitate din întreagă lume, absolvenții au oportunitatea să obțină poziții senior pe piață internațională a locurilor de muncă. Absolvenții SEG ocupă poziții atât în domeniul bancar, de consultanță și finanțe, cât și în marketing, PR sau organizare de evenimente
  • Accent pe partea practică: absolvenții SEG beneficiază de avansare în carieră rapidă, iar peste 89 la sută devin manageri sau proprietari de afaceri în termen de cinci ani de la absolvire
  • Acces rapid pe piața muncii: de două ori pe an, elevii au posibilitatea de a se întâlni cu liderii de ospitalitate la SEG International Recruitment Forum, stabilind astfel o legătură personală cu viitorii angajatori:

 

  • Abilități transferabile la nivel internațional: SEG oferă o gamă largă de cursuri academice de business și management hotelier pentru programe de licență și master. În plus, a dezvoltat parteneriate cu Universitatea din Derby (Marea Britanie), Universitatea Northwood (SUA) și Washington State University (SUA) pentru a ușura mobilitatea absolvenților care vor să lucreze în mediul internațional.

Vrei să vezi dacă ți se potrivește domeniul de management hotelier? 

Poți să stabilești o discuție online cu noi, prin care să vedem care sunt obiectivele tale, ce surse de finanțare ai și ce programe ți se potrivesc. Noi te ajutăm cu informații și tu decizi ce e mai bine pentru tine.

Sau completează formularul alăturat și te ținem la curent cu evenimentele Akademix, vizite organizate în Elveția, burse și termene limită de aplicare:

Avantajele Akademix

  • Alegerea universității potrivite pentru tine și adaptată bugetului;
  • Pregătirea dosarului de aplicație pentru a maximiza șansele de a fi acceptat;
  • Accesarea programelor de finanțare pentru studii în străinătate;
  • Acces la comunitatea de studenți români, care te pot ajuta;
  • Răspunsuri la toate întrebările tale despre viața de student în Elveția.

Cesar Ritz Colleges îți dă oportunitatea să te dezvolți – profesorii te sprijină din prima zi. Am fost la un interviu cu un profesor acum 2 săptămâni și a reținut că sunt pasionată de organizare de evenimente, iar azi a venit la mine cu o oportunitate de job. Partea mea preferată a universității este că experimentez partea academică și profesională în același timp și atât de rapid!

Daniela Sandru, BA in Hospitality Management (Le Bouveret), Cesar Ritz Colleges

Vrei să afli mai multe despre viața de student în Elveția?

Akademix este un serviciu de consiliere oferit de EDUCATIVA, un grup de întreprinderi sociale care dezvoltă proiecte în domeniul educațional și oferă tinerilor români oportunități de dezvoltare personală și profesională. Printre proiectele EDUCATIVA se numără și RIUF – cel mai mare târg de universități internaționale din Europa de Sud-Est, EDMUNDO – serviciul gratuit de consiliere pentru studii în străinătate la peste 150 de universități partenere, Universalio – serviciul de consiliere pentru aplicarea la universități de top, precum și alte proiecte.

Înscrie-te la newsletter

* indicates required

Contactează-ne

Serviciul de consiliere pentru universități de top din domeniul hospitality din Elveția.

0755.156.102

contact@akademix.ro